vineri, 23 februarie 2018

28 februarie 2018

Dragi colegi,

Toți cei nominalizați la Premiile
Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație,
ediția I, sunt invitați la 
Gala de Decernare a Premiilor UIOC.
Organizatorii vor suporta cheltuielile 
pentru hotel şi hrană
pentru membrii nominalizaţi din România, 
28 februarie - 1 martie 2018.


marți, 20 februarie 2018

Agenda Galei Premiilor UIOC




Agenda preventivă a evenimentelor
de la 28 februarie - 1 martie 2018

28.02.2018, Miercuri

până la ora 16.00 - sosirea invitaților de peste frontierile Moldovei,
acomodarea în Hotel.
16.00-16.15 - Deschiderea Expoziției cărților/lucrărilor premiate,
16.15 -16.30 - Înmânarea legitimației de membru al 
Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie
membrilor cu viza de reşedinţă în Republica Moldova,
președinților de onoare, președinților de reprezentanțe.
16.30 -19.00 Decernarea Premiilor Uniunii Internaționale
a Oamenilor de Creație - Un spectacol literar-mizical 
cu participarea laureaților Premiilor 
Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație
(poze, autografe, interviuri...).
19.00-21.00 - o recepție oferită de UIOC

01.03.2018, joi

9.00-11.00 - SIMPOZIONul 
”Oamenii de Creație, Centenarul Marii Uniri, Mărțişorul şi UNESCO ”.
Donație de carte, autografe, interviuri etc.
Liceul „Mihai Viteazu”

Aleea Clasicilor, poze, recital.
Direct în eter la posturi TV.

12.00 - Până la o nouă întâlnire

Consiliul de Conducere


28 februarie 2018 - Gala Premiilor Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie

Dragi prieteni, 

precum s-a dat de ştire din timp, 
numele Laureaţilor Premiilor Uniunii Internaţionale 
a Oamenilor de Creaţie se vor cunoaşte la 28 februarie 2018, 
la Gala de Decernare a Premiilor de la Chişinău. 
Cei care nu vor ajunge la Chişinău, 
neapărat trebuie să vină la Evenimentul de la Bucureşti, 
de la 10 martie 2018, precum şi toţi cei care până la această dată 
vor fi informaţi că dețin calitatea de membru al
Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie. 

Deşi unii au trimis cărţile pentru Premiile Uniunii 
în perioada 29 decembrie 2017 -  24 ianuarie 2018, 
alţii abia la 15 februarie 2018... - fiţi pe pace,
se citesc şi se analizează toate lucrările. 

Edificiul spiritual al Uniunii e foarte original
și nu poate fi zdruncinat de nimic.
Aşa să ne ajute Dumnezeu.

 

vineri, 16 februarie 2018

Cultura unește popoare

Membrii Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie
reuniţi într-o formulă asociativă nouă
(de nivel internaţional) -
cuprind Republica Moldova, România,
Ucraina, Federaţia Rusă, Italia, Bulgaria,
Germania, Franţa, Spania, Canada, Australia…
Mergem mai departe...

Premiile Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie

Mult Stimaţi preşedinţi de onoare,
dragi preşedinţi ai Reprezentanţelor Judeţene
şi preşedinţi de Reprezentanţe din statele în care 
Uniunea are membri -

Consiliul de Conducere al UIOC
are bucuria să vă invite la
Ceremonia de Decernare a Premiilor 
Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie.

E unul din şirul de evenimente pe care le dedicăm
Centenarului Marii Uniri.
Evenimentul se va produce la Chişinău, 
la 28 februarie.
Pentru alte informaţii
nu ezitaţi să ne scrieţi.

Cu drag de ţară şi de neam,
poeta Renata Verejanu, preşedintele 
Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie

Compozitori de perspectivă

Talentatul compozitor Adrian Beldiman,
membru al Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie,
membru al Uniunii Compozitorilor din Moldova, 
autor a peste 50 de cântece, îndrăgite de melomani,
a propus pentru concursul 
"Premiile Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie" 
unul din cântecele îndrăgite lansat în anul 2017. 
Baftă, tinere.



miercuri, 14 februarie 2018

Legitimaţie de membru al Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie

Stimaţi membri ai Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie,

Consiliul de Conducere a aprobat formatul
documentului care va legitima calitatea de membru al UIOC
pentru oamenii de creaţie care au deja 
sau vor obţine calitatea de membru
al Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie. 

Pentru a confecţiona legitimaţia de membru
al Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie, 
e necesar de poze calitative, clare, color,
3 x 4 cm sau şi mai mari
care trebuie expediate pe adresa Uniunii.

Şi încă ceva:
Uniunea Internaţională a Oamenilor de Creaţie
NU permite publicarea legitimaţiei de membru
pe reţelele de socializare, or,  
talentul nu se măsoară cu numărul  de legitimaţii.

















E-mail Uniunii:
floridetei999@gmail.com


marți, 13 februarie 2018

Membrii Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie

În atenţia personalităţilor care au solicitat să devină membri ai
Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie:

Sperăm, 
de această transparenţă totală
a activităţii conducerii Uniunii -
să se bucure fiecare membru...

Referitor la primirea de noi membri
din diferite state, vă informăm:

Deoarece, devenind membru al
Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie,
vi se creează stagiul de muncă creativă, -
documentele primite online sunt colectate,
analizate, procesate şi pregătite
fiecare în dosar aparte pentru
şedinţa Consiliului de Conducere al
Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie.
Acest proces se face treptat,
în ordinea în care au socit solicitările.
Conform Statutului, în decurs de 30 de zile
de la depunerea dosarului -
fiecare solicitant va primi răspuns
de la Secretarul executiv al Uniunii.
Nu se va practica şi este imposibil
într-o şedinţă a Consiliului de Conducere 
să se discute un număr impunător de dosare.
Primirea noilor membri de către
Consiliul de Conducere se face prin vot secret,
o singură dată în an,
la 31 august.

Autorii proiectului 
"Uniunea Internaţională a Oamenilor de Creaţie" 
sunt convinşi că această originală structură
va reuni importante personalităţi 
ale literaturii și culturii contemporane.



Lucrări pentru concursul "Premiile Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie"



Artiștii plastici își prezintă lucrările sale pentru concursul 
"Premiile Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie". 

Membrii Consiliului de Conducere







Jurnalista Galina Codreanu,
membru al Consiliului de Conducere al
Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație,
va dirigui conexiunea Uniunii
cu jurnaliștii membri,
de pe toate meridianele.

vineri, 9 februarie 2018

Un neam tolerant şi unit

Un obiectiv care nu e introdus în 
Statutul Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie,
dar care se subânţelege din fiecare frază -
e o mare dorinţă a autorilor acestui proiect grandios,
a Conducerii Uniunii de a aduce dovada
că românii sunt un neam tolerant şi unit.

Aşa să ne ajute Dumnezeu.

miercuri, 7 februarie 2018

Academicianul Vasile Tărâţeanu

Poetul academician Vasile Tărâţeanu,
a fost ales unamin, de către Consiliul de Conducere al Uniunii, 
la cârma Reprezentanţei din Ucraina (Bucovina, Cernăuţi),
a Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie.
Într-un ceas bun...




luni, 5 februarie 2018

CENTENARUL MARII UNIRI






Uniunea Internațională a Oamenilor de Creație 
pregătește pentru editare un volum unic – 
 ”CENTENARUL MARII UNIRI” 

 Sunt invitați membrii „Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație” 
precum și premianţii tuturor edițiilor 
”Festivalului Internațional de Poezie – Renata Verejanu”, 
indiferent dacă fac parte sau încă nu din careva uniune de creație: 
poeți, eseiști, jurnaliști, artiști plastici, compozitori, prozatori… 
oameni de cultură, promotori ai adevărului istoric 
(profesori, bibliotecari, studenți, masteranzi, doctoranzi) – 
 toți cei pentru care acest eveniment nu e o simplă dată rotundă. 

 Materialele se primesc până la 15 iulie 2018.

Antologia va fi editată și lansată la 31 august – 
la Sărbătoarea Limba Noastră Română. 

 Fiecare autor va fi prezent în Antologie cu 4 pagini, format A5: 
o pagină – poza și date despre autor (date esențiale din CV), 
3 pagini – materialul propriu-zis: poezii, eseuri, desene, cronici, 
articole, interviuri, alte materiale dedicate 
Centenarului Marii Uniri. 
 Vă urăm inspirație pentru a crea o Antologie originală. 

 Uniunea Internațională a Oamenilor de Creație 
 26.01.2018

Oameni de Creaţie

Uniunea Internaţională a Oamenilor de Creaţie 
este în proces de formare,  
înnălţare a unui edificiu spiritual unic... 

Oamenii de Creaţie tineri 
 sunt alături de mari personalităţi...


Reprezentanţa din Australia

Consiliul de Conducere 
 îl felicită pe dl Daniel Ioniţă, 
 propus şi votat pentru a deţine 
 preşedinţia Reprezentanţei 
 Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie 
 pentru Australia.

Reprezentanţele Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie


Consiliul de Conducere al
Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie
îl felicită pe poetul, jurnalistul şi editorul Romeo Tarhon (Bucureşti) -
care a depus cerere pentru a deveni membru al Uniunii
(chiar în seara zilei de 29 decembrie 2017) -
propus şi votat de Consiliul de Conducere în calitate de
preşedinte al Reprezentanţei pentru România a
Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie.

Daniel Verejanu, Preşedintele Consiliului de Conducere




Daniel Verejanu, exeget blagian,
autorul romanului „SEMNUL CRUCII” (1997),
autorul a cinci cărți, 
redactorul Revistei „Micul Prinț” -
prima publicație transfrontalieră,
director din 2014 a Festivalului Internațional 
de Poezie „Renata Verejanu”.

Fiind unul dintre membrii-fondatori,
autorul Constituţiei (Statutului UIOC)
şi membru al Consiliului de Conducere
al Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie,
Daniel Verejanu a fost ales preşedinte 
al Consiliului de Conducere, care, 
conform Statutului, se alege dintre membrii 
Consiliului. Spor la muncă.

Evenimente produse de membrii Uniunii

Compozitoarea şi pianista Lidia Ciubuc, 
membru al Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie, 
membru al Uniunii Compozitorilor din Moldova, -
într-un spectacol de autor, superb, la Ateneu, Bucureşti.








Membrii Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie


Dragi prieteni, 

 salutăm respectuos dorinţa oamenilor de creaţie din diferite țări 
 de a deveni membri ai Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie... 
 Ne unește un obiectiv de importanță primordială! 

Pentru cei care ne întreabă cum să devină membri ai  
Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație, 
 comunicăm: 
1. Uniunea Internaţională a Oamenilor de Creaţie este o reuniune doar a profesioniștilor: 
 poeți, prozatori, dramaturgi, traducători, scenariști, compozitori, interpreți, instrumentiști, artiști plastici, artiști/regizori de teatru și cinema, sculptori, jurnaliști radio/TV sau din presa scrisă etc. În cazul când aveţi dovada unui om de creație profesionist și doriți să deveniți membru al Uniunii, comunicați-ne intenția la 
E-mail: uniuneadecreatie@yahoo.com sau la tel. 022 22 66 75. 

2. Consiliul de Conducere al Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație 
 va analiza dosarul de documente pe care-l veți depune, comunicându-Vă decizia sa. 
 O primire în membri va avea loc până la 15 februarie 2018. 
Succes la toată lumea ce creează frumosul.



duminică, 4 februarie 2018

Uniunea Internaţională a Oamenilor de Creaţie


Într-o seară magică dintre ani 
poeta Renata Verejanu a reunit 
la Biblioteca Municipală B.P.Haşdeu, 
din capitala moldavă,
oameni de creaţie din diferite domenii 
pentru a le vorbi de noul său proiect - 
cel de-al 101-lea. 
Toţi au fost plăcut surpinşi. 

 La Congresul de constituire a 
Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie 
poeta Renata Verejanu a fost aleasă unanim 
preşedintele noii structuri.